Fragment din romanul Clepsidra (3): Oratoriul

(fragment din romanul Clepsidra, EuroPress, 2010)

Se întîmpla uneori, rar,  să facă la plecare  cîţiva paşi împreună cu François. Numai cu el, fiindcă Suzanne se despărţea repede de amîndoi, cu cheile de la maşina care o aştepta în parking-ul din spatele Oratoriului, pregătite lîngă ea pe birou, cu cinci minute înainte de terminarea programului. Era totdeauna grăbită fiindcă trebuia să vină Melissa de la colegiu şi ea voia să ajungă  înaintea ei ca  să-i pregătească masa.

François nu avea maşinǎ, dar şi el evita în general sǎ meargǎ cu Paul Iulian. Toatǎ intimitatea din timpul serviciului dispǎrea ca un abur imediat ce ieşeau pe uşa centrului de documentare. Brusc, nu mai aveau ce-şi spune şi ca sǎ nu tacǎ apǎsǎtor de lung, cînd se gǎseau obligaţi sǎ meargǎ alǎturi, din politeţe, şi unul şi altul se abǎteau asupra primelor subiecte abordate  cînd se cunoscuserǎ.  De regulǎ, François îl întreba ceva despre România şi Paul Iulian rǎspundea pe îndelete şi cu amǎnunte ce se întindeau dincolo de întrebare fiindcǎ era de la sine înţeles cǎ,  departe de ţara lui fiind, îi fǎcea plǎcere sǎ vorbeascǎ despre ea cît mai mult şi cît mai frumos! Se purta ca un funcţionar de la ambasadǎ, însǎrcinat sǎ promoveze imaginea României în Canada. Parcurgeau în felul ǎsta tot parcul pînǎ la ieşirea în bulevard, unde se despǎrţeau. Prima datǎ, cînd nu avuseserǎ cum sǎ se evite şi  trebuiserǎ sǎ meargǎ împreunǎ, vorbiserǎ despre anotimpurile din România şi din Quebec. Paul Iulian i-a povestit grozǎvii dintr-o iarnǎ cumplitǎ din copilǎrie, cînd sate întregi au fost îngropate în zǎpadǎ, şi apoi despre soarele torid din iulie care transforma marile clǎdiri de beton de pe bulevardele bucureştene în uriaşe sobe fierbinţi. Altǎdatǎ, despre filo-americanismul românilor de prin anii 50,  cînd noaptea, cu ochii pe cer pîndeau apariţia avioanelor americane care trebuiau  sǎ-i scape de ruşi… La punctul ǎsta se confruntase cu anti-americanismul lui François care gǎsea cǎ americanii sunt şovini, naivi şi imperialişti. Preşedinţii lor erau nişte porci, prosteau oamenii cu show-uri organizate de departamentele lor de comunicaţie şi-i trimiteau sǎ crape ba în Vietnam, ba în Irak, era clar cǎ la vremea aceea de care vorbea Paul Iulian îşi bǎtuserǎ joc şi de români….

François refuza sǎ-şi cumpere maşinǎ fiindcǎ avea  principii ecologice ferme şi bine fundamentate. Le susţinea, surprinzǎtor pentru Paul Iulian,  pornind de la un gînditor român de care el nu auzise. Era de-a dreptul umilitor. Dar avea şi de data asta o scuzǎ. Aflase cǎ omul trǎise din 1946 în America şi murise abia cu un an în urmǎ. Era aproape normal sǎ nu ştie. Nimeni nu vorbise şi nu scrisese în România despre el:

– Mǎ mir cǎ nu-l cunoşti,  se înverşunase totuşi  François. A întemeiat bioeconomia. De la el am aflat cum stǎm şi ce ne aşteaptǎ. E de douǎ ori nocivǎ maşina. Odatǎ deoarece consumă surse de energie epuizabile şi în al doilea rînd fiindcă aruncă în aer subproduse poluante. Automobilul e cel mai mare producǎtor de entropie la nivel planetar. Prostia omului este sǎ considere potenţialul energetic terestru ca un sistem deschis, cu tipuri de energie care se pot multiplica la infinit prin trecere din una în alta. Ori nu e. Pămîntul e un sistem izolat în cosmos, este o excepţie printre excepţii şi civilizaţia noastrǎ tehnologicǎ l-a fǎcut aidoma unei bile fierbinţi  într-o cană cu apă. Cînd îşi va consuma toatǎ energia ca să încălzească apa, nu va putea sǎ şi-o refacǎ, luînd-o înapoi… Maşinile noastre de tot felul sunt apa…

Se uita cu dispreţ la maşinile producǎtoare de entropie din jurul lui şi spunea cǎ dacǎ ar fi fost dupǎ el, lumea ar fi trebuit sǎ rǎmînǎ la stadiul transportului în comun, la tramvaiele cu cai sau, în cel mai rǎu caz, la autobuze.

Apoi ceva mai practic:

– Costă mult o maşină şi nu mi-ar fi de niciun folos.   Eu sunt un citadin, nu-mi place să ies din Montreal decît dacǎ mǎ duc în Florida sau în Cuba. Pentru asta nu-mi trebuie maşinǎ, merg cu avionul. În rest, aici în oraş, mǎ simt foarte bine şi în autobuz şi în metrou.

François locuia într-un cartier nu prea departe de Oratoriu, în vestul oraşului şi cu un autobuz pe care-l lua de partea cealaltă a bulevardului, ajungea acasă într-un sfert de orǎ. Era un cartier de oameni modeşti, încadrat de un cartier de evrei bogaţi şi de un altul de negri foarte sǎraci, dar nu discrepanţa asta economicǎ îl supǎra, ci faptul cǎ toatǎ lumea din cartierele astea douǎ, şi al evreilor bogaţi şi al negrilor sǎraci, era federalistǎ. Se apropia referendum-ul ce urma sǎ hotǎrascǎ dacǎ provincia Quebec se va separa sau nu de Canada şi el avea toate semnele cǎ de la primarii locali şi pînǎ la ultimul locuitor ale fiecǎruia dintre cele douǎ cartiere, toţi, absolut toţi, vor vota împotriva separǎrii. Oraşul era plin cu panourile celor douǎ tabere, cea federalistǎ şi cea suveranistǎ, mitingurile unora şi ale altora se înmulţeau în toate oraşele din Quebec pe mǎsurǎ ce se apropia data referendum-ului, de la 30 octombrie. Paul Iulian nu urmǎrea prea atent frǎmîntǎrile din jurul lui, oricum n-avea voie sǎ voteze, dar îşi spunea cǎ dacǎ ar fi votat, ar fi votat cu tabǎra federalistǎ, aşadar contra suveranitǎţii Quebecului. Or sondajele marilor case de studiere a intenţiilor de vot ale populaţiei, indicau un uşor avans al taberei suveraniste condusǎ de un prim ministru quebechez corpolent, cu un aer hîtru de bunic înţelept. Bunicul era însǎ şiret, rǎu de gurǎ, impulsiv şi imprudent; se întîmpla sǎ spunǎ în public lucruri pe care a doua zi le regreta şi atunci se strǎduia sǎ le dea un alt înţeles, mai inofensiv. Unui ziarist care-l întrebase cum va reuşi sǎ conducǎ o ţarǎ în care aproape jumǎtate dintre cetǎţeni nu vor fi dorit sǎ se despartǎ de Canada, şi care vor vrea sǎ se reîntoarcǎ la starea dinainte, prim-ministrul i-a rǎspuns hohotitor, „sǎ fii dumneata sǎnǎtos, o datǎ cîştigatǎ independenta, drum de întoarcere n-o sǎ mai fie. Cum nici racii puşi la fiert nu mai pot ieşi din oalǎ”. Comparaţia cu racii a fost reprodusǎ pe prima paginǎ a marilor ziare şi din clipa aceea partida suveranistǎ a început sǎ piardǎ din popularitate.

– E patriot, dar imbecil, se indignase François, citind în Le Devoir despre butada nefericitǎ a primului ministru.. Aşa ceva nu se spune, chiar dacǎ o gîndeşti. Sunt sigur cǎ a fǎcut aluzie la anglofoni, nu la noi ceilalţi, ori la imigranţi.

Partida opusǎ, cea care organizase un comitet naţional pentru „Nu separǎrii” avea în frunte pe şeful principalului partid de opoziţie, un tip agresiv, cu voce ascuţitǎ şi cu o figurǎ de iepure. Paul Iulian nu ştia mai nimic despre el, dar François îi spusese cǎ venea dintr-o veche familie de suveranişti. Tatǎl lui fusese chiar prim-ministru într-un guvern care militase pentru independenţa Quebecului. Nu guvernase însǎ decît cîteva luni…

– El conduce acum partidul celor care l-au îndepǎrtat pe tatǎl lui de la putere. A trǎdat ideile tatǎlui lui!

Paul Iulian nu gîndea ca el, cǎ fiul care face altǎ politicǎ decît genitorul lui ar fi un trǎdǎtor. Ideile nu se moştenesc. Şeful partidului federalist îi era mai curînd simpatic, gǎsea cǎ argumentele lui sunt imbatabile. Reuşea sǎ demonstreze cǎ adversarul lui nu apǎrǎ o cauzǎ a tutoror quebechezilor, ci doar a unora dintre ei. De aici, dupǎ el, lipsa de realism politic : nu poţi construi o identitate naţionalǎ confruntat cu o opoziţie de peste o treime din populaţie.Discursul lui în favoarea fidelitǎţii faţǎ de Canada era – susţinea el – mai legitim decît celǎlalt fiindcǎ unirea Quebecului cu Canada fusese liber consimţitǎ şi apoi Quebecul contribuise fundamental la supravieţuirea Canadei. În timpul Revoluţiei americane, Quebecul fusese ademenit sǎ se alieze cu statele rebele spre a scǎpa de englezi, dar el nu-şi încǎlcase loialitatea faţǎ de Anglia. Şi mai tîrziu tot provincia Quebecului salvase colonia englezǎ a Canadei cînd trupele americane sub conducerea generalilor Schuyler şi Arnold au fost înfrînte în faţa oraşului Quebec în 1775.

Din cǎrţile de la Centrul de documentare, din ziare şi din biblioteca publicǎ de cartier la care Paul Iulian se ducea din cînd, în cînd, istoria Quebecului începea sǎ i se contureze în minte deşi interesul lui pentru ea nu avea nimic profesional. Era doar o simplǎ curiozitate. Oricum ce se petrecea în Quebec era interesant. Articolele şi polemicile din ziare, interpelǎrile şi discursurile televizate în direct de la Adunarea Naţionalǎ, interviurile, mesele rotunde şi dezbaterile organizate de mai toate posturile de televiziune provinciale sau federale, tensiunea tot mai electrizantǎ cu fiecare zi pe mǎsurǎ ce se apropia data referendum-ului erau aidoma fazelor unui meci cu multe reprize şi desfǎşurat de-a lungul unui an întreg. Cu cinci luni înainte conducea detaşat în sondaje tabǎra suveranistǎ. Acum de o lunǎ şi ceva partida cealaltǎ marcase puncte esenţiale şi se apropiase la un punct sau douǎ. Sǎptǎmînile viitoare erau hotǎrîtoare.

François cerceta sondajele, tabelele, analizele politice şi la prînz le comunica, indispus sau încrezǎtor, previziunile sale.

– O sǎ cîştigǎm cu 52 la sutǎ, spusese el solemn într-o luni dupǎ ce citise cu luare-aminte rezultatele mai multor sondaje.

Suzanne era federalistǎ, dar într-un mod paradoxal care nu suna bine în gura ei, probabil cǎ era de împrumut. Patriotic, şovin:

– Eu ţin cu Quebecul dar la referendum am sǎ votez NU! Eu nu vreau sǎ mǎ mulţumesc doar cu a şaptea parte a teritoriului pe care au stǎpînit strǎmoşii mei. Eu cred cǎ trebuie sǎ rǎmînem în Canada şi sǎ o dominǎm cultural, să le arătăm englezilor de ce suntem în stare. Fiindcǎ suntem mai dotaţi ca ei. Voi nu vedeţi cǎ cei mai mulţi dintre prim-miniştrii Canadei au fost din Quebec? Numai ei pot sǎ aplaneze conflictele dintre celelalte provincii engleze. Quebecul e cea mai importantǎ provincie a Canadei, e arbitrul federaţiei. Dacǎ n-ar fi ea, Canada, divizată ar fi înghiţită de americani.

Paul Iulian era uimit, parcă şi Ţumpi spusese aşa, sau, mă rog, aproape…

François încercase s-o atragǎ în discuţie, sǎ combatǎ teoria asta, dar Suzanne refuzase sǎ se ambaleze. Era ca şi cum nu voia sǎ treacǎ dincolo de marginile unei lecţii învǎţate pe de rost:

– Nu discut politică!

Toate astea îl interesau dar nu-l pasionau pe Paul Iulian. Punea mai mult suflet la ce se petrecea în România despre care citea într-un ziar românesc publicat la Montreal, descoperit într-o băcănie românească, poate ziarul la care lucrase fostul intendent de pe Queen Mary, Coman. Continua să fie la putere acelaşi guvern cripto-comunist care se compromitea din ce în ce mai tare din pricina unor miniştri corupţi şi a tot felul de afaceri dubioase. „Tunuri”, „ţepe”, astea erau cuvintele pentru matrapazlîcurile de sute de mii şi de milioane de dolari care indignau toată lumea.. Aflase cǎ Bucureştiul era tot aşa cum îl ştia în urmǎ cu un an şi jumǎtate, plin de gropi, de haite de cîini, de cerşetori şi de copii vagabonzi drogaţi cu aburi de solvenţi chimici – aurolacii -, un oraş murdar, cu oameni nefericiţi şi neurastenici. Mai aflase cǎ partidele de opoziţie s-au unit într-o coaliţie în care toţi îşi puneau mari speranţe.

Îi povestea seara Mariei  despre François, despre Suzanne, despre referendum şi despre România.. Maria îl asculta tǎcutǎ, nu avea opinii. Iar cînd cînd venea vorba despre România, devenea mai curînd ostilǎ. Nu voia sǎ mai afle nimic, dacǎ a plecat de acolo, gata, nu are de ce s-o mai intereseze ce se întîmplǎ în urmǎ. Uşa era închisǎ, ea nu voia nici s-o mai deschidǎ, nici sǎ priveascǎ prin gaura cheii. Dar devenea în schimb brusc expansivǎ cînd vorbea despre ultimele zile la colegiu. Stagiul ei se apropia de sfîrşit şi era de departe cea mai bunǎ din grup. Roger vorbea mereu cu ea, în fugǎ, între douǎ cursuri, promisiunea lui rǎmǎsese valabilǎ. Are s-o angajeze, biroul lui avea sǎ fie pe o stradǎ din centrul oraşului, pe Metcalf. Deschisese compania, acum renova biroul unde ea avea sǎ aplice ceea ce învǎţase la şcoalǎ, adicǎ sǎ ţinǎ contabilitatea pe calculator.

– Este bine, spunea acum Maria, fiindcǎ o întreprindere aflatǎ la început nu are foarte multe conturi, pentru un contabil nou este mai puţin complicat.

(Fragment din romanul Clepsidra,  EuroPress, 2010. ISBN 978-973-1727-75-2)


Acest articol a fost publicat în Antologie, Roman şi etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *