(Timpul, nr. 190, ianuarie 2014, p. 17).
43
Amélie Nothombe a scris cîndva o carte inteligentă şi percutantă, Stupeurs et tremblements despre experienţa cotidiană traumatizantă a unei tinere belgiene care, angajată ca traducătoare într-o companie japoneză, înţelege în modul cel mai direct cu putinţă incompatibilitatea dintre cultura organizaţională occidentală şi cea niponă. Betty Mahmoody este autoarea unei alte cărţi, de asemenea autobiografică, Not Without My Daughter în care e vorba despre drama trăită de o americancă ajunsă în Iran prin căsătorie şi confruntată cu o cultură a vieţii de familie imposibil de conciliat cu valorile ei occidentale.
După lectura unor asemenea cărţi şi după o informare temeinică prin media care ne stă la dispoziţie, a manifesta prudenţă şi reţinere in faţa unei imersiuni impuse în alte culturi total diferite de a noastră, nu este un semn de obtuzitate dominată de prejudecăţi. Şi nici rasism, cu care, de multe ori, sînt asimilate nepotrivirile culturale. E necesar să înveţi din experienţa altora şi să fii circumspect. Circumspecţia e o atitudine normală care nu pune în discuţie respectul pentru alte culturi şi nici interesul ori chiar pasiunea de a le cunoaşte şi studia îndeaproape, ci doar admite, fără culpabilizare, incompatibilitatea mutuală, atunci cînd există, şi consecinţele ei fireşti.
Raţional ar fi să se stabilească din capul locului, şi nu post-factum, limitele dincolo de care, într-un spaţiu comun, nepotrivirile interculturale religioase, familiale, de mentalităţi etc. pot deveni surse de conflicte intercomunitare şi de tragedii familiale. Limitele acestea ar trebui respectate cînd se stabilesc politicile sociale în ţările confruntate cu mari valuri de imigranţi. Expresia şoc cultural prin care se traduce eufemistic incompatibilitatea dintre două sau mai multe culturi nu e suficientă căci ea sugerează mai curînd o mărginire spirituală, o inerţie care ar trebui depăşită prin deschidere. Şi, de regulă, deschiderea înseamnă toleranţă. Dar dacă reducem deschiderea la toleranţă, ea nu mai are nici o contribuţie la dialogul inter sau multicultural. Căci există praguri dincolo de care toleranţa asumată ca principiu de coabitare multiculturală ameninţă identitatea unei culturi şi o dezarmează în faţa agresivităţii altora care detestă şi nu admit diferenţele. Diferenţele, în sine, nu sînt nici bune, nici rele, ci doar marca unor alterităţi ce pot sau nu pot fi metabolizate. Toleranţa nu împacă aceste alterităţi, ea doar îngheaţă elementele de incompatibilitate, aidoma gerului hivernal care nu omoară bacteriile, ci doar le împiedică să se înmulţească. Superficialitatea ei devine imediat evidentă cînd societatea, zisă tolerantă, traversează momente fierbinţi de criză. Ne confruntăm atunci cu indivizi şi cu mulţimi al căror şovinism radical şi violent ne surprinde şi ne decepţionează căci pînă mai ieri, ei erau modele individuale şi colective de urbanitate, spirit pacifist şi de toleranţă. Ne gîndim atunci că este vorba de ipocrizie cînd de fapt avem de-a face cu defularea unor nelinişti normale, de mult timp reprimate. Putem asista la reînvierea unor clişee şi etichete rasiste şi, eventual, la accese inumane de violenţă. Recăderea în barbarie era evitabilă dacă lucrurile erau clare de la început.
44
Oamenii intră în conflicte nu cînd ignoră valorile subtile şi adînci, de ultima oră, în filozofie, sociologie, psihologie, teologie etc., ci cînd nesocotesc valorile morale obişnuite care, după milenii de şlefuire a moravurilor, au sfîrşit prin a îmblînzi relaţiile intepersonale: discreţia, modestia, loialitatea, solidaritatea, moderaţia etc. O societate evoluată se distinge mai întîi prin atenţia pe care o acordă acestor valori morale şi doar în al doilea rînd prin performanţele ei tehnologice ori ştiinţifice. Şi e normal să fie aşa. Evoluţia înseamnă validare, continuitate şi interiorizare a ceea ce cîndva a fost original şi surprinzător.
Şi nu e oare la fel şi în alte privinţe? Cuvinte precum automobil, telefon, calculator, televizor, radio, comutator aparţin limbajului curent şi nu pun nici o problemă de înţelegere. Dar fiecare are în urma lui o mică istorie glorioasă cînd a făcut parte dintr-un jargon terminologic, înţeles doar de puţini şi cînd desemnau obiecte la care tot puţini aveau acces. Astăzi, nu mai au nimbul noutăţii şi toată lumea s-a obişnuit cu obiectele pe care le denumesc. Le simţim importanţa fundamentală pentru viaţa noastră mai ales cînd, dintr-un motiv sau altul sîntem privaţi de folosirea lor.