Mircea Gheorghe, Clepsidra,
Editura Euro Press, roman

Horia Gârbea

Cunoscut ca un abil autor de proză scurtă, nu foarte tīnăr, deşi a publicat puţin, Mircea Gheorghe, autor de limbă romānă din Canada, īşi īncearcă forţele īn roman. Clepsidra este un roman despre nişte emigranţi romāni īn Canada, valorificīnd, desigur cunoştinţele autorului īn legătură cu acest subiect. Rezultatul este inferior celui obţinut de autor īn proza de mai mică īntindere, unde a dat şi texte excelente. Probabil că Mircea Gheorghe este un autor cu suflu scurt şi se va retrage la genul care l-a consacrat. Nu īnseamnă că avem cu Clepsidra un roman prost. Este unul mijlociu, avīnd defectul că nu impresionează nici prin acţiune, nici prin stil, nici prin personaje. Autorul nu schimbă deloc perspectiva narativă, rămīnīnd pe poziţia unui omniscient care descrie obiectiv şi fără tensiune fapte puţin spectaculoase. Deducem că, īn Canada, viaţa este confortabilă şi plicticoasă, evenimentele nu produc zguduiri de conştiinţe. Familia celor doi romāni, ea cu un copil din altă căsătorie, rămas īn Europa, nu are drame majore şi nici nu le trăieşte intens pe cele potenţiale ale ţării de adopţie. La un moment dat, bărbatul se pasionează de chestiunea referendumului īn legătură cu independenţa Quebecului, conflict de catifea, terminat cu o alegere democratică īn defavoarea suveranităţii provinciei şi care nu creează furtuni cu adevărat īn sufletul nimănui. Īncă Maria, soţia lui, văzīnd că īntīrzie vreo două ore (a fost şi el la un miting ca să mai simtă puţină patimă pentru ceva), īl crede nebun. O atmosferă de tihnă şi indiferenţă, psihologii glaciare care īi contaminează rapid şi pe romāni, o atmosferă īn care conflictele sīnt excluse practic. E posibil ca autorul să fi vrut să demonstreze tocmai asta. Cum mediul canadian toceşte pasiunile şi taie acutele (ca să nu zic altceva, cu referire la personajele masculine). Totuşi, cititorul īşi cere dreptul la o lectură care să-i susţină interesul pe parcursul cărţii. Iar autorul nu reuşeşte să-i satisfacă dorinţa. O carte cam cuminte despre o lume ştearsă.

(Luceafărul de dimineață, nr 41, 2010)