Simona Plopeanu, Imprevizibilul triumf și poftra de gândire. În: Pagini românești, Montreal, 24 aprilie 2009

Ce inseamna o carte buna si care este destinul ei? Mai mult sau mai putin explicit, majoritatea eseurilor din noul volum al lui Mircea Gheorghe, Imprevizibilul triumf, cauta raspunsul la aceasta intrebare – fundamentala, de altfel, pentru orice autor. Din punctul de vedere al criticului, problema isi afla un raspuns in perspectiva selectiei literare: o carte buna este o carte despre care ai pofta sa scrii. O carte care te face sa gandesti si despre care scrii pentru a-i face si pe altii sa gandeasca. Prin urmare, avem de-a face, in Imprevizibilul triumf, nu doar cu autori, nu doar cu opere. Avem de-a face cu o mare diversitate de subiecte si problematici, din domenii variate si apartinand unor epoci diferite, reflectate de tot atatea "voci" cate articole cuprinde volumul. Si care, in plus, sunt reluate – pe un al treilea ton – de vocea scriitorului Mircea Gheorghe, ceea ce face ca suma acestor cronici sa dea, la un moment dat, impresia unui jurnal de idei.

Scrise pentru a fi publicate in reviste si ziare din tara si strainatate, textele lui Mircea Gheorghe se definesc printr-un stil accesibil, fara a face rabat de la exigentele cronicarului de cursa lunga privind situarea contextuala sau trimiterile spre teoria literara, la care se adauga, cand e cazul, detalii biografice sau referinte bibliografice. Nu lipsesc nuantarile si conexiunile, carora li se datoreaza, de cele mai multe ori, constructia arborescenta a frazei. Mircea Gheorghe scrie accesibil, dar fara a-si menaja cititorii; este, el insusi, un cititor asiduu, multidisciplinar, polifonic, care stie sa se plaseze pe diferite niveluri de lectura. Este, mai mult decat orice, un scriitor care-si pune, prin cronici si eseuri, ordine in idei, in incercarea de a elucida cat mai mult din misterul creatiei.

Mai totdeauna, destinul unei opere literare este imprevizibil, o lege sugubeata facand ca acele carti construite in indiferenta fata de propria soarta si fara mari pretentii sa intre, la un moment dat, in randul marilor creatii ale literaturii, in vreme ce altele, lucrate cu migala si ambitie, sa foloseasca adeseori drept suport prafului prin vreun depozit. Nu ne putem totusi impiedica sa observam similitudini: in primul caz se inscriu texte cu radacini autobiografice, care reflectă fenomene politice, istorice si sociale (de exemplu, orbirea Occidentului vis-à-vis de comunism, descrisa in cartile Ninei Berberova sau viata in Germania de dupa razboi, zugravita in misteriosul jurnal O femeie la Berlin, lumea pe cale de disparitie din Cartea lui Ebenezer Le Page, romanul lui G.B. Edwards, sau lumea deja disparuta in care si-a petrecut copilaria si tineretea Marguerite Lescop). Texte a caror valoare marturisitoare este dublata de cea literara, autorii avand tot ce trebuie pentru a captiva cu relatarea lor: simplitate, naturalete, finete, densitate, umor. Si toti dau dovada de acea "empatie" de care vorbeste autorul Imprevizibilului triumf in a sa prefata: "Cartea aceasta este o carte despre autori implicati in tot ce se gandeste si se traieste in jurul lor."

In alte texte ale volumului, autorul isi dovedeste interesul pentru adevar. Cronicarul isi pastreaza obiectivitatea si cand e vorba de scriitori faimosi sau de carti ce poarta aura unor prestigioase premii literare, cum este cazul Testamentului francez al lui Andrei Makine. Chiar daca "romanul a binemeritat premiile", Mircea Gheorghe noteaza si ca "putem avea o oarecare neplacere pentru sfarsitul melodramatic al naratiunii". Un alt exemplu este descrierea cazului Istoria lui Pi, roman pentru a carui scriere Yann Martel s-a inspirat din cartea unui scriitor brazilian. In Istorie si memorie, autorul prezinta teoria lui Jean Sevillia privind asemanarile dintre Marea Revolutie Franceza si revolutiile care au insangerat veacul al nouasprezecelea: nici vorba de fraternitate, nici urma de egalitate…

Mircea Gheorghe nu este dornic sa demoleze carti sau autori, dar nici nu da dovada de indulgenta calduta. Iata, bunaoara, cazul scriitorului quebechez Michel Lavoie, autor a patru romane cu subiect romanesc, care «sunt patru romane respectuoase, in care autorul evita fie si cel mai mic derapaj dincolo de linia corectitudinii politice si scrise cu vadita intentie de a transmite un mesaj explicit de toleranta, de respectare a diferentelor culturale, de generozitate si compasiune." Dupa ce arata ca ele "nu trebuie judecate cu o exigenta exagerata", cronicarul isi ascute condeiul: «Actiunea e naiva, personajele conventionale, stilul plat", adaugand, putin mai incolo, "Sunt dezamagitoare simplismul viziunii, multimea cliseelor, glosele naive, uneori hilare, pe seama comunismului romanesc”. Dar, revenind, el precizează că nu se poate cere rigoare de document unei scrieri de fictiune, gasindu-i, apoi, si scuza inspirarii din surse românesti falsificate.

Imprevizibilul triumf este o carte despre carti si oameni, dar este si o carte cu o usoara tenta jurnalistica, in care gasim texte precum Cosmarul lui Ben Laden sau Scenarii despre viitor intr-un raport CIA. Desi autorul se misca acum cu naturalete in literatura mai multor continente, el nu neglijeaza nici actualitatea ca sursa generoasa de inspiratie. Fără a intra in alte detalii, sa spunem ca Mircea Gheorghe este el insusi, asemenea multora dintre autorii comentati, un produs al exilului, statut care are o dubla valenta: de drama, dar si de deschidere. Aceasta ar fi diferenta dintre scriitorul Mircea Gheorghe, cel care transpune, in proza sa, tristetea vietii departe de casă și eseistul Mircea Gheorghe, care a descoperit placerea de a avea noi subiecte de meditație.