http://www.timpul.ro/ro-numar-pdf-mai-2013-124.html
Puţini scriitori au trăit consecinţele operelor lor atît de total şi de complex, precum a făcut-o Carlos Castaneda, autor a douăsprezece cărţi de succes care i-au adus o faimă controversată şi schimbătoare: de eminent antropolog, de scriitor admirabil, debordînd de inventivitate, dar nul din punct de vedere ştiinţific, de guru cvasidivin, de impostor detestabil, de de lider charismatic, promiscuu şi manipulator, devenit un fel de şef de sectă.
Cărţile sale, dacă interesul lor ar fi depins doar de conţinutul lor, în spiritul curentului New Age, ar fi făcut parte din literatura pletorică repede demodată, exilată în anticariate şi nu ar mai fi contat astăzi la 45 de ani de la apariţia celei dintîi (The Teachings of Don Juan) şi la 15 de la apariţia ultimei (The Active Side of Infinity). Dar ele continuă să fie citite cu fervoare, şi vîndute în zeci de mii de exemplare, chiar şi după moartea autorului în 1998 şi chiar şi acolo unde lumea ştiinţifică este mult mai sceptică şi mai critică decît mediul universitar american care l-a propulsat pe Carlos Castaneda spre glorie.
Născut în Peru, în 1926 în Cajamarca, un oraş mic dar cu o îndelungată istorie precolumbiană, Carlos Castaneda este unicul copil într-o familie cultivată din clasa de mijloc, cu părinţi relativ modeşti şi cu un bunic dinspre partea maternă de origine italiană. Tatăl avea studii universitare, dar nu urmase, cum era obiceiul, o carieră în învăţămînt, ci, boem şi iubitor de artă, şi cu prieteni în lumea artistică, îşi cîştiga existenţa ca bijutier. Carlos, copil, era entuziasmat de munca tatălui lui şi a devenit el însuşi abil în confecţionarea de bijuterii.
Prieteni din tinereţe îl descriu ca pe ”un mincinos admirabil” şi un ”seducător de primă clasă”, trăitor mai ales din jocuri de noroc – cărţi, zaruri, curse de cai – şi care era ”literalmente obsedat de dorinţa de a pleca în Statele Unite” . În perioada la care se referă aceştia se afla la Lima. Urma studii artistice la Academia de arte frumoase şi avea intenţia să urmeze o carieră de pictor şi sculptor.
A plecat în Statele Unite în 1951, fără să privească în urmă, fără să avertizeze pe nimeni, nici din familie, dispărînd pur şi simplu la o lună după ce o tînără chino-peruviană, Dolores Del Rosario, prezumtivă logodnică, l-a anunţat că vor avea un copil.
Stabilirea în Statele Unite este momentul care transformă mitomania lui Carlos Castaneda dintr-un exerciţiu de fantezie precum cel al mincinosului goldonian într-o strategie de creare a unei imagini convenabile, în funcţie de împrejurări şi auditoriu. Rezultă, pentru prima parte a vieţii pînă la stabilirea în Statele Unite, o biografie fantezistă foarte variabilă.Totul este altfel decît în biografia reală. Numele lui ar fi Carlos Aranha şi s-ar fi născut în Brazilia, ca nepot al unui prestigios om politic brazilian, Oswaldo Aranha. Oswaldo Aranha l-a trimis cu forţa în Statele Unite ca să-l scoată de sub influenţa unei chinezoaice ”fumătoare de opium”.
Cînd se înscrie în 1955 la ca student Los Angeles Community College, biografia lui, în actele de înscriere e alta. Se numeşte Carlos Castaneda , este cetăţean peruvian şi s-a născut în 25 decembrie 1931. In mediul academic, este Carlos Castaneda şi peruvian, între prieteni este Carlos Aranha şi brazilian.
O altă variantă, mai complicată, pentru una dintre partenerele sale, Margaret Runyan, cu care se va căsători în 1960 şi care avea să scrie apoi o carte despre el, menţine data naşterii din 1931, dar locul este schimbat: Italia. Mama lui Carlos ar fi avut doar 16 ani. Tatăl era un brazilian care a sedus-o în timp ce se afla la studii în Elveţia. El, Carlos, a fost educat în Italia, apoi a plecat la o fermă în Brazilia, s-a întors la vîrsta de 20 de ani în Italia ca să studieze artele şi apoi în sfîrşit, a emigrat la New York. Printre ascendenţii săi colaterali s-ar fi numărat şi Fernando Pessoa !
Toate fanteziile acestea se opresc la anii 60. De acum încolo, nu biografia sa este cea care-i mobilizează inventivitatea, ci biografia mentorului său, Don Juan Matus, şaman cu o identitate fluctuantă pe care l-ar fi cunoscut în împrejurimile deşertice ale localităţii Palm Springs, din sudul Californiei, în 1961 sau, potrivit unei alte mărturii, în Mexic în 1960. Dar fireşte că în planul secund este vorba de propria sa biografie căci Don Juan Matus, potrivit opiniei antropologilor, este un personaj fictiv.
E vremea cînd Carlos Castaneda renunţă la pictură şi sculptură şi se apucă serios de scris. Noua formă de exprimare a trezit în el nergii nebănuite sau, cum spune Cristophe Bourseiller, autorul celei mai complete biografii a lui Carlos Castaneda, ”o capacitate fantastică de adaptare”: ”Scrie oriunde. Într-o staţie de autobuz, la cafenea, între două cursuri. Nu se desparte nici o clipă de un caiet pe care-l acoperă cu semne.” (1)
Lipsit de interes faţă de mişcarea beat, foarte la modă în anii 60, el este iubitor de poezie peruviană (Cesar Vallejo), fascinat de cărţile lui Aldous Huxley despre experimentele de schimbare a reprezentărilor religioase cu ajutorul drogurilor, interesat, de filosofia germană şi de poemul lui Lucretius, De rerum natura. Carlos Castaneda pare să se afle într-o perioadă de căutare a unor repere spirituale, perioadă care continuă şi după ce devine, din 1959, student la UCLA (Universitatea din California la Los Angeles) la facultatea de antropologie. Aici, căutarea lui devine mai precisă şi pînă la urmă se fixează într-un singur domeniu şi într-o singură direcţie: antropologia şi ezoterica amerindiană.
Perioada aceasta se prelungeşte pînă în 1968 cînd publică prima sa carte, The Teachings of Don Juan: A Yaqui Way of Knowledge. Lucrarea a fost scrisă în timpul facultăţii şi descrie experienţele sale de iniţiere sub conducerea vrăjitorului Don Juan pe care l-ar fi cunoscut în Mexic în 1960. Ea îi aduce celebritatea şi totodată aşază bazele marii enigme spirituale Castaneda. Pentru lucrarea aceasta, urmată de alte două în 1971 (A Separate Reality) şi 1972 (Journey to Ixtlan) UCLA i-a acordat doctoratul în antropologie. Iată-l aşadar pe Carlos Castaneda recunoscut în mediul universitar din Los Angeles ca un antropolog de prim rang, dar contestat, în acelaşi timp de alţi antropologi din afara universităţii (Edward Holland Spicer, Jay Courtney Fikes, Robert Gordon Wasson etc.) care pun la îndoială totul. Şi autenticitatea experienţelor descrise, şi valoarea documentară pentru cunoaşterea gîndirii amerindiene a dizertaţiilor lui Don Juan Matus şi, fireşte, existenţa acestuia. În 1971, în cadrul unui periplu prin centre universitare din Statele Unite, organizat de editura sa Simon and Shuster, Carlos Castaneda susţine mai multe conferinţe, auditoriul umple sălile, şi lumea începe să-l admire ca pe un adevărat guru.
S-ar spune că acest drum spre o popularitate crescîndă ar trebui să continue aşa cum a început, printr-un contact tot mai strîns şi mai amplu între autor şi admiratorii săi. Numai că, subit, Carlos Castaneda decide să rupă legăturile cu media. În 1973, o ziaristă de la Time Magazine, Sandra Burton, îi luase un interviu în care el repetase o ”versiune ameliorată” a biografiei braziliene (printre altele, că s-ar fi născut în 1935). Or ziarista a întreprins o anchetă amănunţită de verificare şi a dat publicităţii biografia reală.
Castaneda devine inaccesibil în 1974 după publicarea unei alte cărţi, Tales of Power care consemnează în final moartea lui Don Juan şi încheierea iniţierii discipolului Carlos. El are de-acum în jurul lui un cerc de discipoli format mai ales din femei tinere şi inteligente care îl protejează, îl adulează şi-i transmit ideile mai departe, prin acţiuni de prozelitsm. Cu ele, Castaneda fondează şi două societăţi consacrate, aşa-zicînd, cercetării etnologice şi este inventatorul tensegrităţii – sistem de pase magice pentru stimularea energiei şi realizarea unui echilibru adecvat între funcţionarea tuturor organelor. Cărţile pe care le va publica de acum încolo, vor avea, în prim plan, de regulă, grupul său de discipoli-femei-vrăjitoare.
Pînă la moarte, Castaneda nu va mai apărea în public decît cu totul excepţional dar în schimb femeile din grup vor fi foarte active şi vizibile, vor scrie şi cărţi, vor da conferinţe şi vor organiza seminarii şi cursuri de tensegritate în toată lumea. La cererea şi după exemplul mentorului, ele au rupt orice legătură cu familiile lor, şi-au schimbat biografiile oficiale şi şi-au înlocuit numele cu pseudonime.
O parte a grupului împarte cu el o casă pe jumătate izolată dintr-un cartier bogat din Los Angeles. Locatarii alcătuiesc un clan riguros organizat în care Carlos Castaneda este stăpînul absolut. Sunt şi bărbaţi, puţini, în acest clan şi una din regulile lui este abstinenţa sexuală. Cu o singură excepţie vizibilă şi acceptată de toţi, Castaneda însuşi, care stabileşte discreţionar potrivit fantasmelor sale, ierarhii variabile prin promovări, retrogradări, dizgraţieri şi expulzări din grupul feminin. Imprevizibilitatea umorilor sale provoacă de la caz la caz exaltare, amărăciune, disperare, revoltă, gelozie. Din cînd în cînd, îşi rescrie testamentul schimbînd numele prezumtivelor moştenitoare ale averii sale impozante, ceea ce ascute rivalităţile. Una dintre ele, Florinda Donner, este un fel de locţiitoare care recrutează noi adepte, dornice să devină vrăjitoare ca şi ea şi celelalte din grup. E un proces care trece neapărat prin acuplarea cu guru-ul al cărui lichid seminal este considerat magic şi cu proprietatea de a transforma creierul în sensul dorit de aspiranta la statutul de vrăjitoare !
După ce transformarea a avut loc, regula abstinenţei sexuale nu mai este valabilă şi Castaneda însuşi, prin locţiitoarea lui, se îngrijeşte ca personalul feminin de vrăjitoare, ajuns foarte numeros să nu sufere de lipsa partenerilor masculini !
Relaţiile cu lumea exterioară devin tot mai tensionate, grupul nu acceptă nici o punere în discuţie a ideilor lui Carlos Castaneda şi ale vrăjitoarelor sale, ziariştilor nu li se îngăduie să filmeze sau să fotografieze activităţile grupului.
Castaneda se îmbolnăveşte grav în şi moare în 1998 după zece luni de suferinţă, diagnosticat cu un cancer generalizat suprapus peste un diabet. Postum va mai apărea o carte The Active Side of Infinity, o carte pe care autorul o dedică celor doi profesori de la UCLA, Clement Meighan şi Harol Garfinkel care în urmă cu treizeci de ani îl sprijiniseră şi-i deschiseseră larg poarta spre notorietate.
Moartea lui nu a fost anunţată decît cu mare întîrziere, iar o parte dintre ”vrăjitoare” au dispărut pentru totdeauna. Cel puţin în cazul uneia s-a dovedit că s-a sinucis după modelul aruncării în gol descrise în Tales of Power.
Dispariţia lui Castaneda nu a adus lumina necesară asupra tuturor meandrelor lui biografice şi nici nu a condus la o judecată netă a valorii sau a non valorii ştiinţifice a operei sale. Rămîne însă evidentă pentru toată lumea valoarea ei literară. Dacă această operă ar fi fost prezentată ca o ficţiune, probabil că autorul ei s-ar fi bucurat de gloria internaţională a unui Paulo Coelho, douăzeci de ani mai tîrziu cu Alchimistul său din 1987. Şi poate mult mai meritat fiindcă personajul lui Castaneda, Don Juan Matus este un gînditor mult mai profund, mult mai complex şi mai poet decît alchimistul lui Coelho. Dar o simplă faimă de scriitor popular New Age i se va fi părut orgoliosului Carlos Castaneda mult prea puţin. De aici, probabil, ambiţia sa de a-şi impune personajul imaginar ca pe un ins cu o existenţă concretă. ”Ideea că am creat o persoană ca Don Juan este de neconceput. El corespunde cu mare greutate tipului de personaj spre inventarea căruia m-ar fi condus tradiţia mea intelectuală europeană.”(2).
Cuplul Don Juan Matus – Carlos e în fond imitaţia degradată a marelui cuplu Isus – Pavel. Sau un arhetip profet – discipol, în sensul lui Jung. Forţa de persuasiune a lui Carlos Castaneda era un rezultat complex care se datora concomitent farmecului personal al omului, atracţiei exercitate de literatura sa şi receptivităţii subliminale a majorităţii oamenilor în faţa arhetipului jungian.
Pentru multe dintre partenerele sale, Castaneda nu era un simplu om. Una dintre ele chiar declara că el era pentru disicipoli aidoma lui Don Juan.
La drept vorbind el era şi profetul, şi discipolul profetului.
1. Cristophe Bourseiller. Carlos Castaneda. La vérité du mensonge. Éditions du Rocher, 2005.
2. Ibidem, p. 128.