I
(Inscripţii. În Timpul, octombrie 2007)
01
Imperfecţiunea noastră nu este un amestec de calităţi şi defecte în stare genuină. Suntem imperfecţi în fiecare dintre însuşirile noastre, aşa cum apa este impură în fiecare dintre picăturile ei.
02
După cîţiva paşi printr-un smîrc, ieşi la liman murdar de parcă ai fi străbătut toate smîrcurile lumii.
03
Marea inteligenţă e o condotieră ambiţioasă de o loialitate ambiguă. Dacă îi eşti stăpîn şi nu te învredniceşti, folosindu-i tăria, să cucereşti prin ea o lume, trebuie să-i suporţi revolta.
04
Sǎ te simţi responsabil de suferinţa tuturor din jurul tǎu, uitînd cǎ eşti un simplu om cu limitele şi erorile tale de judecatǎ, nu este şi ea o formă de nebunie? Cîte silnicii nu s-ar produce într-o lume în care fiecare ar avea credinţa că trebuie să-i mîntuie pe toţi ceilalţi şi ar avea şi energia să încerce?
05
Cea mai nobilǎ piesa la jocul de şah este pionul. Numai el evoluează şi luptă să devină altcineva. Şi numai el, după favoarea startului, e silit să lupte şi să înainteze, cu încrîncenare, pas cu pas, fără să fie scutit de vreun obstacol, atacat de inamici mai puternici decît el, şi înfruntîndu-i cu succes prin solidaritatea cu alţii aidoma lui.
06
Oricît ai fi de slab şi de nefericit, trebuie să-ţi păstrezi intactă tăria de a refuza net umilinţa. Trebuie să înveţi din nobleţea unor animale care, lipsite de harul expresiei, se duc să moară în locuri numai de ele ştiute cînd simt că nu mai merge nimic.
07
„Somnul raţiunii naşte monştri”… Dar o raţiune pururi trează n-ar fi, oare, ea însăşi monstruoasă?
08
Cînd suferi, deznădejdea celor care te iubesc este mult mai greu de suportat decît propria ta deznădejde. Cît timp cineva speră pentru tine, nebună fie speranţa şi tu încă speri.