A apărut de curînd la editura Eikon din Cluj-Napoca o carte cum nu se poate mai utilă culturii româneşti : Faţa nevăzută a formei şi culorii, cu subtitlul Enciclopedia îndeletnicirilor tehnico-artistice populare vechi româneşti de la A la Z, 351 p. (autori Mihail Mihalcu şi Mihaela Leonida).
Titlul este semnificativ fiindcă abilităţile tehnice, cunoştinţele şi competenţa meşterilor anonimi, materialele pe care aceştia le foloseau, coloranţii naturali şi felul de preparare, uneltele de lucru, modul de organizare a muncii, conţinutul manualelor profesionale (erminiile) etc. nu sunt luate în considerare, sunt o faţă ascunsă şi neglijată cînd se comentează frumuseţea şi bogăţia patrimoniului cultural tradiţional românesc.
Or fără cunoaşterea acestei feţe ascunse care a făcut posibilă varietatea unei moşteniri culturale milenare, de la produsele de olărie şi de la ţesutul covoarelor, pînă la pictura religioasă murală a vestitelor mănăstiri din nordul Moldovei şi la arhitectura populară, laică sau a religioasă din toată ţara, comentariile noastre, oricît de entuziaste şi de bine documentate estetic şi filosofic, oricît de bine intenţionate din punct de vedere patriotic, riscă să pară superficiale şi impresioniste.
Cartea este în fapt un dicţionar alcătuit cu multă rigoare şi erudiţie în care impresionează polivalenţa autorilor, competenţa lor multidisciplinară (chimie, istorie, istoria artei religioase, etnografie, lingvistică, iconografie etc.), precizia definiţiilor şi, nu în ultimă instanţă, eleganţa limbajului.
Dicţionarul, de factură enciclopedică, explică termeni tehnici puţin sau deloc cunoscuţi de marele public (blaiţucar, clempuş, coajnic, haragul, krunghelb, pafilent, saătlîc etc.), abordează termeni cunoscuţi care în trecut aveau şi alt sens, în raport cu o întrebuinţare artizanală specifică (ciocan, leuştean, lup, pană, periniţă, a săpa etc ), sau termeni cărora autorii le rezervă adevărate sinteze, interesante şi instructive, unde se regăsesc, de la caz la caz informaţii despre istoria obiectului, despre felul cum este construit, despre variantele lui şi contextul tehnologic şi cultural de utilizare, despre funcţia lui simbolico-religioasă etc. (balaur, bărdaş, erminie, grund, icoane pe sticlă , iconostas, laviţă, lazur, ocru, potasă, râşniţă, secure, soare etc.).
Să mai spunem că unul dintre meritele importante ale acestei cărţi este legat de promovarea identităţii naţionale. Cultura veche românească, are în Faţa nevăzută a formei şi culorii o excelentă lucrare de referinţă care demonstrează temeinicia bazelor pe care s-a constuit şi originalitatea ei în contextul cultural est european.