II
(Inscripţii, În: Timpul, octombrie, 2007)
09
Ticălosul cu scrupule este mai cumplit ticălos decît ticălosul cinic. Dacă în cazul ticălosului cinic poţi nădăjdui într-o revelaţie morală care i-ar putea zgudui fiinţa lăuntrică, în faţa celuilalt, care te loveşte plîngînd, urîndu-te pentru remuşcările lui, nu ai nici o scǎpare.
10
Modestia, cînd nu este lipsă de personalitate, este o formă de trufie. Este sentimentul unei valori atît de evidente şi de incontestabile, încît ţi se pare că este inutil să te zbaţi spre a o face cunoscută şi a o impune. Ai impresia că recunoaşterea şi chiar admiraţia trebuie să vină de la sine, fără să le provoci, fără să le soliciţi, ca un dar firesc, ca un fel de ofrandă.
Şi ca orice trufie, deseori este sancţionată aspru. Acolo unde i se pare normal să găsească preţuire şi admiraţie, un om de valoare, dar modest din trufie, nu află, de regulă, decît ignorare, condescendenţă sau, cel mult, laude de circumstanţă. Să crezi că descoperirea, evaluarea şi recunoaşterea valorii tale sunt preocupări importante pentru ceilalţi oameni, ce semn de infatuare!
11
Există o dialectică a memoriei afective. Cine este înclinat să păstreze în suflet recunoştinţa pentru binele ce i s-a făcut cîndva, simte o aversiune constantă, neştirbită de timp, pentru cel care i-a făcut rău.
12
Laudele pentru merite fictive sînt la fel de supărătoare pentru omul de caracter ca şi calomniile.
13
Cultura înseamnă un numar de sensibilitaţi native rafinate prin cunoaştere. În lipsa acestor sensibilitãţi, cunoaşterea nu este cunoaştere, ci doar acumulare de lucruri inutile. Un ins placid nu poate avea raporturi culturale cu lumea. El poate deveni, cel mult, un strîngǎtor de mobile depozitate fie ordonat, fie de-a valma, fǎrǎ suflet, fǎrǎ amintiri, fără consecinţe, scoase la lumină, periate şi mîngîiate demonstrativ, din vanitate şi snobism.
14
Lumea nu ne cunoaşte decît prin partea din noi care răsfrînge lumina. Dacă sîntem aidoma găurilor negre din univers şi luăm totul din jur fără să dăm nimic înapoi, începem prin a devceni detestabili şi sfîrşim prin a fi invizibili. Nu avem nici un motiv să ne plîngem de o singurătate pe care noi înşine ne-am construit-o aidoma păianjenului în mijlocul pînzei sale.
15
Singura trufie îngăduită necondiţionat – teama de moarte. Oricît am fi de neînsemnaţi sau de nemernici, toţi avem sentimentul că nu merităm să pierim. Pentru că toţi avem sentimentul – conştient sau obscur, dar pe deplin îndreptăţit – că sîntem fiinţe unice, deosebite de toate fiinţele care au existat înaintea noastra şi de toate fiinţele care vor exista după noi.