Paul Watzlawick, într-o carte scrisă acum patruzeci de ani, How real is real? Communication. Disinformation. Confusion (Random House 1976) vorbeşte despre un joc ”dilema prizonierilor”. Jocul acesta ilustrează modul în care cooperarea dintre doi parteneri este compromisă când ei nu pot comunica şi dificultatea de a lua o hotărâre bună când încrederea reciprocă este fragilă.
Dilema prizonierilor a fost enunţată în 1950 de canadianul Albert W. Tucker, profesor de matematică la Universitatea din Princeton şi ea porneşte de la o situaţie imaginară ale cărei implicaţii teoretice sunt suficient de pertinente pentru a caracteriza numeroase realităţi sociale. Nu s-a schimbat nimic între timp care s-o facă inactuală şi de fapt nici nu are ce să se schimbe fiindcă dilema prizonierilor descrie o situaţie de comunicare la fel de general umană ca, de exemplu, cea privitoare la profesor (mentor, pedagog, maestru) şi elev (discipol, învăţăcel, ucenic).
Dilema prizonierilor postulează existenţa a doi suspecţi reţinuţi de poliţie pentru a fi comis înarmaţi un jaf. Nu există însă probe evidente pentru a-i acuza şi magistratul care coordonează ancheta îi convoacă împreună şi le expune situaţia în care se află. Dacă nu-şi mărturisesc fapta, vor fi acuzaţi doar pentru port ilegal de armă şi, în consecinţă, condamnaţi la şase luni închisoare. Dacă mărturisesc amîndoi, vor primi un verdict de culpabilitate şi detenţia va creşte până la doi ani. În schimb, dacă doar unul din ei mărturiseşte, va fi luată în considerare colaborarea sa la finalizarea anchetei şi el va fi achitat. Dar partenerul lui va fi condamnat la douăzeci de ani închisoare.
Apoi cei doi suspecţi sunt închişi separat fiecare într-o celulă, fără să li se permită să comunice între ei.
Şi atunci pentru amândoi începe dilema. Cum să procedeze ca să fie cât mai avantajos? Dacă ar fi comunicat, ar fi putut alege soluţia cea mai raţională, să nu mărturisească nimic. Dar necomunicând, nu pot colabora să facă o depoziţie identică de negare a faptei şi din cauza asta amândoi se tem unul de altul. Fiecare se întreabă dacă celălalt nu va mărturisi spre a avea şansa de a fi achitat în detrimentul lui. Faţă de soluţia ideală – să nu mărturisească niciunul nimic – au două situaţii în mod net mai defavorabile dintre care una – să fie doar el cel care nu mărturiseşte – este de-a dreptul catastrofală.
Soluţia lor va fi, după toate probabilităţile una de compromis. Neputând avea încredere totală unul într-altul nu vor fi capabili să obţină o condamnare minimă, dar datorită mefienţei care-i face prudenţi vor evita condamnarea maximă.
Dilema aceasta, – şi tot Paul Watzlawick o spune exemplificând cu evenimente din timpul lui – este cu totul operaţională în viaţa cotidiană, în relaţiile de familie şi, mai departe de ele, în viaţa politică.
Astfel, într-un cuplu conjugal dizarmonic şi conflictual, fiecare dintre soţi poate acţiona pe ascuns contra intereselor cuplului în ansamblu, doar pentru satisfacţia personală, pornind de la ideea că desigur şi partenerul sau partenera lui face la fel. Loialitatea i se va părea un comportament care-l face pierzător pe toate planurile: afectiv, social, material.
Aceeaşi situaţie dilematică poate apărea între fraţi, între prieteni sau între colegii de serviciu atunci când, de exemplu, este în joc o promovare de care numai o singură persoană poate beneficia.
Dar nu întâlnim oare dilema prizonierilor şi în politica internaţională?
În timpul războiului rece, deşi toată lumea era dornică de pace din pricina marilor dezastre ale războiului abia încheiat, între America şi Europa occidentală pe de o parte şi URSS, pe de alta, a început o cursă a înarmărilor dezlănţuită din pricina lipsei de comunicare şi de încredere reciprocă. Luptaseră cot la cot contra Germaniei naziste şi a aliaţilor ei, dar acum, când peste o bună parte a Europei se trăsese Cortina de fier rusească, încrederea se dovedea extrem de fragilă şi renunţarea la înarmare era perceputa ca un risc imens de a fi victima celuilalt. Războiul rece s-a încheiat când secătuită economic de cursa înarmărilor, Rusia lui Gorbaciov şi-a temperat amibiţiile geopolitice şi şi-a restrâns treptat zona de influenţă.
În zilele noastre, dilema prizonierilor este ilustrată de cele două Corei, de nord şi de sud. Populaţia Coreii de nord, izolată de întreaga lume, este îndoctrinată sistematic de regimul comunist aflat la putere să se teamă de agresiunea inevitabilă din partea Coreii de sud, sprijinită de ”imperialismul american”. Reflexul regimului este să devină el însuşi foarte agresiv pentru a contracara agresivitatea presupusă a partenerului din sud. Dilema lui imaginară este că are de ales între a dispărea sau a supravieţui cu mari sacrificii prin distrugerea celorlalţi. Şi la rândul ei, Coreea de sud trăieşte în aceeaşi anxietate. Poate avea încredere în stabilitatea relaţiilor paşnice cu un vecin care îi reproşează tot timpul că îl agresează?