Vîrstele sînt realităţi cu geometrii variabile

http://pravaliaculturala.ro/la-tejghea_2016-5.html#3

Faptul că speranţa de viaţă în zilele noastre depăşeşte, şi la bărbaţi şi la femei, vîrsta de 75 de ani conduce la convieţuirea a trei şi chiar a patru generaţii. Pînă în urmă cu cîteva zeci de ani, convieţuirea aceasta nu ridica probleme importante, mai ales că speranţa de viaţă era şi ea mai mică. Existau, fireşte, problemele recurente dintotdeauna şi valabile şi astăzi, legate de sănătatea tot mai fragilă a generaţiei vîrstnice şi de evoluţia normelor morale şi comportamentale. Dar în esenţă, de la o generaţie la alta, lumea valorilor era relativ omogenă şi tinerii care-şi întemeiau familii la 20-25 de ani şi care pînă la 35-40 aveau descendenţi, uneori numeroşi, nu erau radical diferiţi ca mentalităţi şi ca mod de viaţă de părinţii ori bunicii lor. Trecerea de la o etapă a vieţii la alta, de la o vîrstă la alta se făcea printr-o predare – preluare a ştafetei reglementată prin ceremonii sociale ori rituri religioase.

După cel de-al doilea război mondial lucrurile s-au schimbat. A existat mai întîi o fractură între tineretul occidental şi cel din ţările comuniste, aşa încît generaţia numită de sociologii americani a baby boomer-ilor (născuţi între 1943 şi 1959) are prea puţine caracteristici culturale comune cu generaţiile de ruşi, români, polonezi, bulgari etc. din aceeaşi perioadă. Dar era totuşi o asemănare. Cu toţii au trăit tensiunea războiului rece şi spaima de un conflict nuclear atotdistrugător.

Alte asemănări încep să apară în perioada dezgheţului post-stalinist din ţările comuniste şi a apropierii treptate, dar prudente a acestora de lumea occidentală. Este epoca apariţiei generaţiei numită X (cuprinzînd născuţii dintre 1959 şi 1977).

Generaţia aceasta va avea, în ţările comuniste, o contribuţie decisivă la năruirea sistemului totalitar şi conservă pînă astăzi, împreună cu generaţia anterioară, un adevărat tezaur de amintiri referitor la viaţa sub un regim comunist.

Generaţia următoare, Y (1978-1994) scapă de coşmarul războiului rece, atît în Occident cît şi în lumea comunistă. Mai mult chiar, copiii născuţi în jurul anului 1990 nu vor avea nicio experienţă de viaţă comunistă şi între această generaţie şi cele dinainte se naşte un hiatus cultural. Scriitoarea bielorusă Svetlana Alexievici, recent distinsă cu premiul Nobel, l-a sesizat bine în cartea sa Sfîrşitul omului roşu cînd vorbeşte despre tineri ruşi care nu înţeleg obsesiile vîrstnicilor din jurul lor legate de represiunile cumplite şi absurde din timpul lui Stalin..

Tinerii de astăzi (cei născuţi după 1994) fac parte din generaţia Z şi nu numai că nu au nicio idee despre cum şi ce a fost comunismul pe care l-au trăit înaintaşii lor din generaţiile babby boomers, X şi parţial Y, dar s-au născut şi în altă epocă informaţională. Ei n-au cunoscut sfiala, prudenţa, neîncrederea şi apoi entuziasmul cu care generaţiile anterioare au descoperit şi dezvoltat noile tehnologii de comunicare în masă (Internetul, în primul rînd), le-au avut la dispoziţie de la naştere şi s-au familiarizat cu ele din primii ani de viaţă. Şi această trecere – sincronizată de astă dată la nivel mondial – la o nouă realitate informaţională este sau poate fi o sursă de înstrăinare culturală. Televizorul cu lămpi sau cu tranzistori, televiziunea cu doar cîteva canale în alb negru, imposibilitatea de comunica cu oameni de departe altfel decît prin scrisori sau prin convorbiri telefonice efectuate prin intermediul unei operatoare, toate astea şi multe altele fac parte pentru ei dintr-o adevărată preistorie. Şi tot preistorică şi într-un fel un handicap ridicol li se pare şi inabilitatea unora din generaţiile vîrstnice de a folosi noile tehnologii de comunicare. Generaţia Z abandonează treptat un instrument cultural esenţial pentru generaţiile mai vechi (cartea pe suport de hîrtie), dar pentru ei, preistoric, înlocuindu-l cu fişierul electronic, cu cartea digitală. Ceea ce produce uneori stupoarea şi pesimismul bătrînilor. Umberto Eco şi Jean-Claude Carrière şi-au strîns acum cîţiva ani opiniile în legătură cu acest subiect într-o carte inteligentă Nu speraţi să vă debarasaţi de cărţi accentuînd ideea de bun simţ, că suportul hîrtie asigură o continuitate culturală între generaţii depărtate în timp incomparabil mai durabilă decît suportul digital.

Dar revenind la convieţuirea generaţională din zilele noastre lucrurile nu sînt totdeauna şi pretutindeni simple. Generaţiile X, Y şi Z nu sînt perfect delimitate prin caracteristici care în teorie ar trebui să le pună în opoziţie. Trăim o vreme în care vîrstele sînt realităţi cu geometrii variabile. Azi este greu de stabilit cu precizie cînd încep ori cînd se termină, de la caz la caz, copilăria, adolescenţa, tinereţea, vîrsta mijlocie, bătrîneţea. Multe dintre atributele lor tradiţionale fie că apar foarte de timpuriu, fie că subzistă pînă foarte tîrziu, cînd nu mai era de aşteptat să le regăsim. Există copii cu o experienţă traumatizantă de adulţi, există adolescenţi maturizaţi timpuriu, cu o putere de înţelegere a lumii şi cu o creativitate superioare celor mai mulţi adulţi dar există şi adolescenţi dezabuzaţi de viaţa care li se pare fără sens şi depresivi aidoma bătrînilor aflaţi la sfîrşitul vieţii; există tineri şi adulţi la vîrsta mijlocie care-şi păstrează toată viaţa componente infantile (neotenie) ori bătrîni care, cu un al doilea sau al treilea suflu, sînt tot atît de vitali spiritualiceşte, şi uneori chiar în mai mare măsură decît tinerii plafonaţi de timpuriu.

Situaţiile acestea conduc uneori la generalizări pripite şi în sens pozitiv şi în sens negativ. Cele mai păgubitoare sînt desigur generalizările negative. Nu ştiu cum este în România dar în Canada, oricît s-ar invoca binefacerile respectului mutual între generaţii, nu este rar să auzim judecăţi denigratoare şi dispreţuitoare. De cîte ori n-am auzit din partea bătrînilor (baby boomers) că tinerii (adică generaţile Y şi Z) sînt superficiali, inculţi, lipsiţi de valori durabile, imorali etc. etc., mult inferiori tinerilor de altădată, adică, de fapt lor înşile? Calitatea îndoielnică a generaţiei tinere ar justifica un pesimism negru. Ţara o să piară, lumea o să se degradeze pînă la animalitate, pămîntul o să se distrugă.

Şi invers, este frecvent să aflăm din partea cealaltă, a tinerilor, că bătrînii sînt fosilizaţi, încremeniţi în idei desuete, incapabili de schimbare, înţepeniţi în mentalităţi retrograde şi, în definitiv, o povară socială. pentru că nu produc nimic şi sînt întreţinuţi din banii publici.

Generaţia mijlocie (generaţia X) nu este nici ea ferită de asemenea acuzaţii ori de tentaţia de a acuza ea însăşi celelalte generaţii. Dinspre partea tinerilor, ea pare tiranică, vinovată de tot ce e rău în societate (risipă, incompetenţă, corupţie, funcţionarea proastă a serviciilor, degradarea mediului etc.), incapabilă să ţină pasul cu vremurile noi. În schimb, pentru oamenii din generaţia de mijloc, tinerii sînt veleitari, plini de fumuri, ingraţi faţă de efortul care se face pentru educarea şi instruirea lor, grăbiţi să le ia locul deşi mai au multe de învăţat de la ei.

Nici cu generaţia vîrstnică, oamenii din generaţia mijlocie nu se împacă prea bine. Bătrînii îşi primesc pensii nemeritate care vin din buzunarele plătitorilor de impozite, mai ales a celor din generaţia de mijloc. Şi dacă situaţia economică este dificilă, vina este a lor, a bătrînilor care au lăsat o moştenire grea şi datorii uriaşe pe umerii celorlalte generaţii.

Bătrînii nu sînt deloc mai tandri. Generaţia de mijloc este vinovată pentru superficialitatea şi celelalte defecte ale tinerilor fiindcă nu a ştiut să-i educe şi să le transmită valorile pe care ea le-a primit de la generaţia baby boomers-ilor. Iar pensiile nu sînt un privilegiu, ci o răsplată firească pentru o viaţă de muncă. Cît despre datoriile pe care le-au lăsat în urmă, ele s-au datorat efortului uriaş de modernizare a societăţii şi economiei, după încheierea celui de-al doilea război mondial. Celelalte generaţii beneficiază din plin de efortul acesta. Şi aşa mai departe.

Şi atunci care ar fi concluzia? Ce prevalează? Condescendenţa, judecata denigratoare sau cordialitatea respectuaosă?

Nu se poate avansa către o concluzie netă pe un teritoriu în care generalizările de orice fel sînt frecvent fie contrazise, fie validate de ce întîlnim în drum.
– See more at: http://pravaliaculturala.ro/la-tejghea_2016-5.html#3

Acest articol a fost publicat în Opinii şi etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *