Interviu cu Florina Turuga: Să scrii o carte înseamnă să porneşti pe un drum

https://bibliotecadiaspora.eu/autori-2/canada/mircea-gheorghe aprilie 2021

MIRCEA GHEORGHE este scriitor, traducător şi ziarist, absolvent al Facultăţii de limba şi literatura română din Bucureşti (1966), dar şi al unui masterat în Biblioteconomie şi Ştiinţele Informaţiei, la Université de Montréal (1995). Trăieşte în Canada din 1990. Ultima lui carte, Bucuriile şi capcanele lecturii”, a apărut în 2020 la editura Ideea Europeană din Bucureşti.

Florina Turugă: Cartea despre care vom vorbi astăzi, „Bucuriile şi capcanele lecturii”, a apărut în anul 2020, an care probabil va rămâne în istorie ca „anul pandemiei”. Pentru mine, întâlnirea cu titlul cărţii dumneavoastră a fost un coup de foudre. Cum v-a venit ideea scrierii cărţii şi cum aţi găsit titlul acesta perfect? 

Mircea Gheorghe: Nu-mi dau seama cât de perfect e titlul, am vrut să sugerez încă de la început că lectura nu e o activitate fără valoare, cum poate părea pentru unii. Există jubilaţie când citim o carte care ne place, dar există şi dizarmonii între noi înşine şi cărţile pe care le respingem sau le apreciem pentru motive false. La începutul secolului trecut, criticul francez Emile Faguet scria o carte – L’art de lire, în care îşi exprima neliniştea în legătură cu evoluţia lecturii în Franţa. Cartea lui Emile Faguet a cunoscut multe reeditări până spre sfârşitul secolului. Mi s-a părut instructiv să reexaminez subiectul lecturii într-un context cu totul diferit şi din cu totul alte puncte de vedere, căci nimic nu ne leagă, în domeniul care ne preocupă, de Franţa din La Belle Époque. Tehnologia mijloacelor de comunicare, mentalităţile, practicile culturale, anxietăţile noastre de azi erau inimginabile în urmă cu peste o sută de ani. Dar, dacă există totuşi un fir de continuitate cu vremea aceea, nu doar din Franţa ci din întreaga Europă, firul acesta este practica lecturii. 

F.T.: La începutul cărţii am citit că, din nefericire, „România se află, ca procentaj de cititori, pe ultimul loc în Europa”. Ce credeţi, între timp s-a mai îmbunătăţit ceva, au început românii să citească mai mult?

M.G.: Nu există semne că lucrurile s-au ameliorat. O simplă întrebare pusă pe Google ”Cât se citeşte în România?” vă va trimite la publicaţii care transmit informaţii fiabile, despre numărul redus al cititorilor şi despre analfabetismul funcţional al unei mari părţi a lectoratului românesc. În luna martie, anul acesta (2021), într-un proiect de lege de instituire a Zilei Naţionale a lecturii în România se arăta, pornindu-se de la cercetări europene şi naţionale, că 68,5% dintre români nu au citit nici măcar o carte în ultimul an. Rata analfabetismului funcţional (o persoană citeşte, dar nu înţelege decât foarte sumar textul) atingea, conform unei anchete PISA (Programme for International Student Assessment) din 2018, 41,5 % dintre cititorii elevi care erau între 15 şi 16 ani, ceea ce plasa România pe unul din ultimele locuri din Europa. E de înţeles că, dacă la 15-16 ani lectura e o activitate dificilă, situaţia generală nu se schimbă ani la rând. Foştii adolescenţi din 2018, astăzi tineri adulţi, nu se numără, e aproape sigur, printre cititorii fervenţi. 

F.T.: Pornind de la ideea dumneavoastră că „lectura este un act cultural care necesită competenţă” spuneţi-mi, vă rog, imaginea cărui cititor aţi avut-o în vedere când v-aţi apucat de scris „Bucuriile şi capcanele lecturii”?

M.G.: Imaginea unui cititor inteligent şi curios. În mod ideal, un cititor asiduu şi sensibil la problematica lecturii, a literaturii şi a culturii în general. Dar nu m-am gândit doar la un asemenea cititor. M-am gândit şi la cititorul mai puţin sistematic, la  cititorul ocazional, însă cu spiritul deschis şi receptiv, apt să devină un cititor ideal. Căci lectura nu se rezumă, simplist spus, la parcurgerea vizuală a unei cărţi. Lectura este cunoaştere fără limite şi fără constrângere, explorare a unor lumi paralele, evadare, aventură spirituală şi multe altele care nu pot, nu au cum să ne lase placizi. Aceasta este realitatea adevărată a lumii în care trăim dincolo de tablete, telefoane inteligente, reţele sociale etc. Şi o vedem cu claritate în societăţile luminate cu care societatea românească se compară uneori dezavantajos.

F.T.: Observăm cu toţii că tendinţele actuale sunt de a petrece cât mai mult timp pe reţelele sociale. Cum ar putea fi atraşi tinerii, şi nu numai, spre intimitatea şi liniştea lecturii?

M.G.: Reţelele sociale fac parte dintr-o evoluţie normală a tehnologiilor informaţionale şi a mentalităţilor din timpul nostru. Nu ele sunt o problemă, ci  utilizarea lor inadecvată, transformarea lor din mijloace benefice de comunicare şi de dezvoltare a abilităţilor sociale în ceva care li se opune. În surse de însingurare, de dezinformare, de manipulare şi de stress psihic. Subiectul e în fond cît se poate de simplu, se reduce la o chestiune de bun simţ. Toate lucrurile de pe lume pot fi folosite pentru a face ceva bun ori ceva rău. Cuţitul e un instrument paşnic de bucătărie, dar în mâna cuiva nepriceput ori dezechilibrat poate deveni primejdios.Tinerii dependenţi de simulacrele de comunicare de pe reţelele sociale ar trebui sensibilizaţi să distingă ceea ce e profund, adevărat şi un izvor de bunăstare sufletească şi intelectuală de ce este superficial, aparent şi înşelător. Or lectura este un asemenea izvor de bunăstare sufletească. Sensibilizarea aceasta ar trebui să fie făcută în familie şi în şcoală. 

F.T.: Aţi scris în carte că cititorii au dreptul la percepţia lor proprie şi că recenziile, chiar şi cele nu tocmai reuşite, e bine să existe. Totuşi: cum ar trebui să arate o recenzie bine scrisă?

M.G.: Nu vorbim despre recenziile fracturate de greşeli gramaticale şi de exprimare, de formulări stângace sau de opinii de rea-credinţă şi conştient false, ci de recenziile acceptabile stilistic, sincere, cinstite, cu argumentele expuse coerent. Se întâmplă ca un scriitor lăudat cu sau fără dreptate să decidă că recenzia e strălucitoare, dar în schimb acelaşi scriitor să declare că o altă recenzie, negativă de astă dată, este o inepţie. Ori şi într-un caz şi în altul poate fi vorba de recenzii bine scrise de doi recenzenţi care şi-au exprimat corect propria subiectivitate. Doar vanitatea celui de care se ocupă le evaluează în mod diferit. 

F.T.: Eu personal, când aleg o carte, de un autor de care nu am mai auzit, primul lucru pe care-l fac e să-i citesc biografia, capitol tratat şi în carte. Cât de mult greşesc judecând o carte după biografia autorului?

M.G.: Pentru o încadrare generală şi orientativă a operei într-un context, cunoaşterea sumară a biografiei a unui autor este utilă, nu e o greşeală. Dar se vede bine că nu e o vorba de o regulă obligatorie. Citim romane poliţiste sau istorice fără să ne intereseze sau să avem nevoie să cunoaştem viaţa autorului. Trecând la celelalte cărţi care aparţin literaturii majore, greşeala, dacă ne gândim la o greşeală posibilă, ar fi să cădem în biografism, să transformăm informaţiile despre viaţa  autorului într-o cheie de interpretare a operei. Umberto Eco vorbea în  acest sens de ”abuz de interpretare”. Lecturile despre biografiile scriitorilor însă pot fi, şi de multe ori sunt, interesante ca lecturi autonome. Uneori sensul interesului se inversează. Biografia unui autor ne atrage pentru că-i cunoaştem şi-i apreciem opera. Nu ne interesează biografia unui autor prolix, de maculatură, şi lipsit de inteligenţă artistică. Toţi scriitorii sunt autori, dar nu toţi autorii sunt şi scriitori. Din cauza asta înaintea unei lecturi dintr-un autor pe care nu-l cunoaştem, e preferabil să ne informăm în primul rând despre operă, să decidem dacă genul, tematica, subiectul ei în general ne pot interesa sau nu. În funcţie de preferinţele noastre de lectură. Fireşte, când asemenea informaţii de orientare sumară le putem găsi într-o prezentare a  biografiei  autorului nostru, e cu atât mai bine.

F.T.: Am citit la un moment dat în cartea dumneavoastră despre „tirania personajelor”, explicată ca acea încărcătură psihologică de care scriitorul se eliberează practic după ce termină de scris şi predă cartea cititorului, odată cu ea făcând şi transferul emoţiilor. Care este personajul sau cartea care v-au marcat şi v-au urmărit de-a lungul anilor?

M.G.: Nu mă pot rezuma  doar la o carte sau doar la un personaj. Îmi aduc aminte că în adolescenţă am fost marcat de personajul lui Heinrich Mann, Diedriech Hessling  din romanul său Supusul. Apoi de personajele tolstoiene din Război şi pace şi Anna Karenina, de Adela lui Ibrăileanu. Am fost tulburat de Raskolnikov, personajul lui Dostoievski, de Jean Valjean şi Javert ale lui Victor Hugo şi tot aşa, pe alte planuri, de personajele lui Caragiale, Mark Twain, Ilf şi Petrov şi Haşek. Mi-e imposibil să mă opresc la unul dintre ele. Am reţinut la vremea potrivită câte ceva important pentru mine de la fiecare dintre ele şi de la multe altele.

F.T.: Pentru faptul că faceţi parte din diaspora românească, cu care noi ne mândrim, vi se pare că există o diferenţă între cum sunt percepuţi scriitorii din diaspora faţă de cei din România?

M.G.: Aş vrea mai întâi să vă spun că portalul „Biblioteca Diaspora” pe care-l administraţi dumneavoastră este o iniţiativă minunată pentru mai buna cunoaştere a scriitorilor români din afara graniţelor României, nu numai în România dar, şi asta este esenţial, între ei. Nu-mi dau seama dacă există o diferenţă de percepţie, în viaţa literară ori în publicul larg între scriitorii din ţară şi cei din diaspora. Am câţiva, puţini, prieteni literari în România pentru care graniţele nu au nicio importanţă cum nici pentru mine nu au. A fi scriitor în diaspora nu reprezintă un criteriu, pozitiv ori negativ, de valoare, faptul reprezintă doar o circumstanţă. Cu efecte nu tocmai favorabile în privinţa vizibilităţii literare. Scriitorii din diaspora, care continuă să scrie româneşte, sunt, prin forţa lucrurilor, departe de dinamica vieţii literare româneşti şi deci în mod natural, mai puţin vizibili şi mai puţin cunoscuţi. Dar în vremea noastră handicapul acesta poate fi parţial anulat şi de multe ori este.

F.T.: Dintre toţi scriitorii pe care i-aţi citit, consideraţi că este vreunul (sau mai mulţi) care să fi scris numai cărţi excepţionale? De exemplu, eu am citit din Emile Zola prima dată „Germinal”, carte care mi s-a părut o capodoperă. Când am citit însă „La paradisul femeilor”, cartea mi s-a părut doar una obişnuită.

M.G.: Nu, niciun scriitor nu poate fi autor doar de capodopere. Deja o spunea Horatiu acum 2000 de ani: ”Şi bunul Homer mai adoarme câteodată”. Dar există pentru fiecare scriitor autentic un nivel personal de valoare sub care, de regulă, nu coboară. Nivelul acesta îi asigură identitatea particulară în raport cu alţi scriitori.  

F.T.: O penultimă întrebare: ce amintiri aţi luat cu dumneavoastră când aţi părăsit România şi care sunt locurile natale cele mai dragi?

M.G.: În primul rând amintirile despre oamenii care mi-au marcat pozitiv viaţa. Mi-a rămas în minte Bucureştiul studenţiei, dar şi Bucureştiul anilor ’80 prăbuşit în sărăcie, întuneric şi frig. Apoi Piaţa Universităţii din 1990, loc de solidaritate şi de exprimare a dorinţelor de democratizare a României de atunci. 

F.T.: Pe mine m-aţi câştigat ca cititor, după „Bucuriile şi capcanele lecturii”, carte pe care o consider pe cât de documentată, pe atât de sensibilă şi pe care o aşez la loc de cinste în sufletul meu. Doresc să vă mai adresez o ultimă întrebare: legat de scris, ce planuri de viitor aveţi, pentru că ştiu că sunt nişte cărţi pregătite pentru tipar?

M.G.: Nu pot spune  că planurile mele literare sunt la fel de consistente ca în urmă cu mai mulţi ani. Cărţile pe care le am în momentul de faţă, apropiate de o posibilă editare sunt încă documente de sertar şi deci de lucru. Cât timp simt nevoia şi pot să le ameliorez, este normal să o fac. Să scrii o carte înseamnă  să porneşti pe un drum. Care trebuie dus la capăt înainte de a porni pe un altul.

F.T.: Vă mulţumesc pentru acest interviu, pentru disponibilitatea dumneavoastră.


M.G.: Şi eu vă mulţumesc.

https://bibliotecadiaspora.eu/sa-scrii-o-carte-inseamna-sa-pornesti-pe-un-drum-de-vorba-cu-scriitorul-mircea-gheorghe/

Acest articol a fost publicat în Antologie, Dezbateri, interviuri şi etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *