Crina Bud. Literatura și destin. În : Vatra, Nr. 8 / 2008

/.../
Subiectul volumului Partida de canastă al lui Mircea Gheorghe (Polirom, 2005) „nu e cine ştie ce. Viaţă”. Viaţa de acasă şi viaţa din străinătate. Şi una şi alta o lungă partidă de canastă cu rezultat doar aparent imprevizibil. În acest caz, turmentările canadiene sunt preponderente. Doar două fragmente (conţinând posibile motive ale emigrării) au în centru lumea românească. Primul, Depozitul de lemne, plasat în Bucureştiul anilor ’50, relatează neutru, ca la rubrica No comment, pierderea inocenţei. Copilul Matei încarcă într-o căruţă lemne prea puţine pentru o iarnă prea lungă şi constată diferenţa uriaşă dintre căluţul care le transportă şi caii încoronaţi şi aclamaţi la finalul curselor de pe hipodrom. Celălalt text, mult mai amplu, conceput ca o scrisoare a lui Ovidiu către un prieten de departe promite o povestire a impresiilor de la „revoluţia noastră”. Un entuziasm urmat de o imensă dezamăgire şi, probabil, de o definitivă pierdere de iluzii. Celelalte zece secvenţe surprind, cu o neutralitate inteligent jucată, o existenţă cu riscuri imense, guvernată de hazard, dar sprijinită în îndelung exersate tehnici de supravieţuire şi dacă se poate căpătuire. În râvnita Canadă, căutarea disperată a unui loc de muncă oricât de umilitor şi acceptarea lui iau pe alocuri aspectul unui joc la ruleta rusească. Se întâmplă ca aceşti alergători de cursă lungă să reziste din încăpăţânare, mor însă, sentimentele, naturaleţea, principiile, respectul de sine. Pasiunile se trezesc într-o dimineaţă gândac, iar metamorfoza este ireversibilă. Vocea naratorului nu cunoaşte patetismul. Autorul e din stirpea lui Gogol şi a lui Caragiale după cum au observat majoritatea comentatorilor săi. Personajele, impunătoare prin autenticitate, au aerul unor oameni de prisos, iar dimensiunea lor tragică nu-i face mai puţin ridicoli sau mai puţin groteşti. Sub coaja unui discurs dezabuzat, lipsit de orice ornamente, monoton, autorul ascunde mici „bombe” epice pe care le detonează spre totala surprindere a cititorului repede părăsit sau orientat spre un alt subiect. Un caz banal relatează povestea unui român care în vremuri predecembriste adună 300000 de lei fără a mărturisi vreodată acest lucru soţiei, alături de care plăteşte rate grele pentru apartament. Banii sunt, probabil, pierduţi de mamă la un joc piramidal, iar după emigrarea în Canada, Tobă (alias Tobias) trăieşte într-o mizerie crâncenă. În urma unui incendiu pompierii găsesc într-o gaură din apartamentul lui peste 100000 de dolari. Între secvenţele antologice se înscrie şi emigrarea călugărului Nicodim, devenit în Canada patron de restaurant: „A pretins că este homosexual şi că în România este persecutat(...). Şi iată că, spre a-i verifica exactitatea afirmaţiilor, canadienii l-au supus la proba vizionării de filme pornografice homosexuale. Cu un senzor care să înregistreze gradul de excitaţie genitală. A intrat în sala mică şi întunecată (...) cu deznădejdea în suflet că l-au prins. Şi a ieşit de acolo tulburat şi plin de îndoieli. Senzorul înregistrase un grad înalt de excitaţie.” Personajele lui Mircea Gheorghe stau sub semnul unui parafrazat aforism al lui Nietzsche despre „inşii rataţi care nu au suficientă minte să se mulţumească, modeşti, cu ce sunt, dar au destulă pentru a şti cum stau.” /.../