Timpul, septembrie 2014, p. 17 – http://www.revistatimpul.ro/reviste/186/Timpul_septembrie_2014_online.pdf
35
În vecinătatea oricărui om, chiar şi a celui mai delicat, există zone primejdioase în care este riscant să te aventurezi. Ca în cazul acelor macarale liniştite care te avertizează să te fereşti din raza de acţiune a braţului lor.
36
Aşa cum din nebăgare de seamă un ins se poate îmbrăca cu haine care-i sînt prea largi, tot astfel, inconştientă de propriile-i limite, o minte se poate hrăni cu esenţe prea tari pentru ea, pe care nu le poate metaboliza şi care, în loc s-o împingă mai departe, o intoxică şi o blochează. Ori se poate aventura în tărîmuri unde totul o derutează, o umileşte şi, din acest motiv, o face ostilă faţă de celelalte minţi, mai întreprinzătoare. Şi atunci anticii, cu principiul moderaţiei, cu acel modus in rebus al lor ar avea dreptate. Cum mediocritatea spirituală nu doare, dar domină în statistici, înseamnă că e prudent ca fiecare să-şi respecte propria măsură nu doar în ale trupului, ci şi în ale minţii. Altminteri există riscul să-şi facă rău, ca broasca lui La Fontaine.
37
În clubul virtual al celor super puternici, super frumoşi, super bogaţi şi super celebri adagiul Quod licet Iovi non licet bovi – Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite boului – este acceptat cu naturaleţe ca un precept ce se potriveşte fără discuţie membrilor lui şi-i ridică, aşa cum se cuvine, deasupra mulţimii. Dar prea puţini dintre membrii clubului observă şi respectă reversul: Quod licet bovi, non licet Iovi. Au şi boii privilegiile lor, interzise Jupiterilor. E firesc atunci, cînd interdicţia aceasta nu e respectată, ca insul jupiterian să se rostogolească din Empireu în mijlocul cirezii.
38
A: – Insul din faţa noastră distins, politicos şi rafinat, iubitor de conversaţie elevată, care ne vorbeşte cu temenele cvasi-orientale, care ne învăluie în elogii şi, extaziat, ne pune să repetăm frazele noastre banale ca să ţină minte adevărurile fundamentale cuprinse în ele, omul acesta care nu se enervează niciodată şi care este atît de modest, de umil chiar, în superioritea afişată cu discreţie (dar totdeauna afişată) omul acesta este sec şi impostor… El ne ţine la distanţă printr-o necontenită fugă înainte. Nu poţi sta de vorbă cu el, dacă ai trecut flatat de faza elogiilor şi ai omis să i le întorci îndoit. Şi atunci, dacă-i spui ceva obişnuit, cum ar fi, de exemplu, că ai sufletul greu, el refuză să se implice într-un subiect atît de personal şi te trimite la o lucrare fundamentală de psihologie abisală. Dacă accepţi discuţia, fuge în antropologie şi se ascunde într-o pagină din Claude-Léy Strauss. Admiţînd că-l găseşti şi acolo, sare alarmat în hinduism. ori în manuscrisele de la Marea Moartă. Şi tot aşa pînă cînd, obosit să treci dintr-o cameră în alta fără să aprinzi lumina, te resemnezi şi recunoşti că nu mai poţi discuta: „Nu mă pricep la treburile astea”, „Nu e domeniul meu de predilecţie”, „Trebuie să citesc şi eu lucrurile astea ca să putem vorbi” – iată formulele pe care le agreează omul din faţa ta ca un fel de recunoaştere oficială a unei condiţii de subaltern cultural. Căci asta e singurul lucru care-l interesează. Această recunoştere îţi va da dreptul să te bucuri de alte temenele şi de alte elogii ipocrite fiindcă datorită ei, ai devenit pentru omul acesta distins, politicos, rafinat, dar impostor o prezenţă agreabilă şi necesară.
B: – Cred că greşeşti. La urma urmei poate nu de impostură e vorba, ci doar de inconfort psihologic. Probabil că insul se îndoieşte de sine şi din pricina asta îşi caută puncte de sprijin în ce cred alţii despre el. Prin fuga înainte, el încearcă uimească şi să forţeze preţuirea ori admiraţia celui cu care vorbeşte. Îşi cunoaşte limitele dar le detestă şi încearcă să nu ţină seama de ele. Ai putea spune că este aidoma cuiva care, detestîndu-şi chipul şi temîndu-se din pricina asta să se uite în oglindă, alege să se privească doar în portretrele binevoitoare pe care i le fac pictorii de stradă, flataţi de atenţia pe care le-o acordă. Cu iluzia că dacă alţii creionează despre el o imagine convenabilă, asta înseamnă că oglinda minte.
A: – Idealizezi. Îl crezi fragil, ori el este un carnasier. De-l contrazici, ori dacă intri în jocul lui mai mult decît se-aşteaptă, exasperat şi la strîmtoare, nu va ezita să-şi arate colţii. Ai să vezi atunci că este un polemist agresiv şi sigur de sine. Aşa încît nu de imagini compensatoare are el nevoie, ci doar de complicitatea unor inşi orgolioşi şi snobi care, în schimbul temenelelor şi elogiilor nemeritate, să fie dispuşi să-i cumpere autoportretele falsificate. Spre a le difuza mai departe. Mîndria lui este direct proporţională cu falsitatea lor.