Nu avem decît o singură posibilitate să ştim cum arătăm: să ne privim în oglindă. Dar imaginea de acolo, dacă o luăm ca atare, este falsă. Dreapta noastră devine stînga personajului din oglindă, stînga devine dreapta şi oare nu se întîmplă la fel şi cu celelalte componente ale identităţii noastre? Nu cumva ceea ce vedem în oglindă este exact inversul a ceea ce e în realitate? Putem vedea un ins inteligent, rafinat, simpatic sau, dimpotrivă, un personaj cu privirea stinsă, frust şi antipatic, în vreme ce, în realitatea de dincoace de oglindă, cel care se vede dotat cu toate calităţile poate fi un mediocru patent, iar cel care nu se stimează şi nu se iubeşte, să fie o persoană agreabil[ă şi fermecătoare.
Oricum ar fi, ceea ce vedem în oglinda noastră este o imagine concomitent obiectivă şi subiectivă Obiectivă pentru că este o imagine fidelă, neprelucrată, şi subiectivă pentru că noi o percepem invers decît este în realitate. Aceasta ne avantajează şi ne dă energie sau, dimpotrivă, ne deserveşte şi ne descurajează. Dar, dacă ne vom privi şi în oglinda pe care o alcătuiesc ceilalţi din jurul nostru, vom avea şansa ca, asociind cele două imagini, analizîndu-le şi eliminînd ceea nu ne corespunde, să obţinem o imagine mai apropiată de ce suntem în realitate. În niciun caz ea nu va fi, în cele din urmă, una la care să nu putem adera.
Reluând aceste mărunte exemple şi ridicîndu-le la nivelul de generalitate al unui popor, am putea spune acelaşi lucru, şi anume că multe dintre lucrurile bune sau rele pe care le vedem noi, ca români, la români trebuie controlate, verificate, amendate prin ceea ce văd celelalte neamuri la noi.
E evident că niciun popor nu se desolidarizează – şi nu are de ce s-o facă, dacă vrea să dureze – de felul cum îşi percepe şi îşi descrie el însuşi identitatea sa cea mai profundă. Şi chiar dacă noi, ca străini, putem ierarhiza istoria, tradiţiile etc. altor neamuri (în eventuale ”evaluări” precum englezii au avut o istorie mai glorioasă decât albanezii sau bucătăria francezilor este mai rafinată decît cea a grecilor, în realitatea concretă, oricum ar arăta istoria şi tradiţiile unui popor, el găseşte totdeauna în ele suficiente motive să se mîndrească şi să se considere, dacă nu superior, măcar egal tuturor celorlalte neamuri.